Goanga sau ce inseamna o viata palpitanta

A fost odata ca niciodata Oana la o frumoasa varsta minora cand visa cu ardoare sa creasca si sa locuiasca la camin alaturi de prietenul ei maro , Goanga ...
Timpul a trecut si visul a vazut lumina zilei in anul II , cand , intr-o imbatranita seara tarzie de toamna , Goanga cu ochii sticlosi mi-a facut minunata surpriza de a iesi nu din tort ci din punga cu paine ( si bineinteles ca nu mi-a cantat "happy Birthday , Mrs President" ca Marlyn Monroe). A fost o prietenie muta , sincera fiindca nu aveam de ce sa fiu egoista (cat putea sa manance biata fiinta ?!) , cu conditiile de rigoare (sa-mi respecte intimitatea adica sa nu intre in dulap si nici sa-mi ravaseasca pat) . Totul a fost absolut minunat : aveam cu cine sa impart mancarea ( Victor trebuia sa se multumeasca cu mai putin) , cine sa-mi asculte dilemele la MN sau EA ; toate pana cand Goanga s-a simtit singura , si , in loc sa faca 50-50 tristetea cu mine , s-a hotarat sa sune un/o prieten/a.

Am trecut cu vederea acest aspect , insa o umbra de teama s-a asternut in sufletul meu putin gelos. Goanga in schimb , o ducea din ce in ce mai bine : pe principiul "Make love not war" , gandacelul maro a inceput sa toarne plozi cu nemiluita (nu cred ca a auzit de contraceptive) si in scurt timp , deja au devenit o minoritate. La fel ca ungurii , s-au simtit indreptatiti sa ceara autonomie , desi impartim dulapuri , sub-patul chiar si baia . Incet si sigur , prietenia s-a transformant in afront , iar dragostea in ura. Asa au inceput amenintarile . Lore a hotarat sa-i parfumeze cu kylie Minogue si Celine Dion , ca ei nu sunt cool si accepta doar mirosuri grele . O perioada s-au ascuns , probabil complotand un nou asediu .

A venit si momentul reaparitiei , cand am inteles ca minoritatea suntem noi , studentele la Automatica si Calculatoare. Razboiul a fost declarat. Operatiunea : GAZAREA K300 , care pe moment a parut un succes s-a dovedit un lamentabil esec in contextul in care se pare ca am creat mutantii negrii ce au organizat front comun cu goangele maro. ... Un aer tensionat se simte in camera iar razboiul rece ameninta sa devina unul real... Am renuntat la arme albe (servetele de masa ) si ne luptam cu mainile goale . Insa , cand vrem sa-i macelarim pe un perete , ei se arunca in gol de parca se reediteaza 11 Septembrie 2001 (au si ei mandria lor - prefera sa moare decat sa marturiseasca cine i-a trimis)...

Payback time is coming ...

Morala : ai grija ce (nu) iti doresti , ca sigur ti se intampla

inside kombat

Incerc sa gasesc o melodie care sa adanceasca tristetea care-mi matura gandurile si care ma tinuieste intr-o imponderabilitate moale ... As vrea sa ma doara mai tare , sa tasneasca tot veninul afara si sa uit ... Da , uitarea e cel mai bun medicament , uitarea cea sinonima cu indiferenta si mai departe cu moartea .

Am luptat cateva ore cu durerea simtindu-i caninii infigandu-se tot mai aprig in sufletul plapand , iar acum ca am aruncat armele , nemaipasandu-mi de razboi , si-a slabit si ea stransoarea. Incep sa cred ca fericirea si durerea merg antagonic pe un drum cu sens unic si deci , inevitabil, una va striga "sah mat" la un moment dat.

Si care e povestea cu fericirea si durerea?

Cand alergi dupa fericire- ea fuge in fata ta (pana se intampla ca un bancul cu hotul si politistul cand cel din urma il alerga pe infractor iar la prima intersectie, l-a depasit ) , treci pe langa ea, atat de concentrat pe obiectiv incat nu realizezi, iar intr-un final , te dezmeticesti si te intrebi unde naiba e fericirea ! Ai ratat-o la milimetru, fraiere! De ce ? Fiindca toti dorim comori , dar cand le avem langa noi,nu ne dam seama pentru ca nu credem in asa ceva.

Cu durerea e invers : vrei sa te apropii de ea sa o distrugi , iar ea va pasi spre tine mai sigura si mai tulburatoare decat orice speranta pe care o pastrezi ascunsa sub armura. Razboiul e aprig , nu renuntam nici in ruptul capului , insa ea va fi mereu cu 3 pasi inaintea noastra , sicanandu-ne cu lovituri meschine, menite sa ne darame dar sa nu ne omoare , ca si cand agonia noastra ii mareste ei satisfactia si capacitatea de lupta. In schimb , cand lasi garda jos , rugandu-te in adancul sufletului sa primesti lovitura fatala , se indeparteaza si ea , probabil mult prea plictisita de un adversar asa slab . E posibil chiar sa fi depistat un alt lunatic multipotent care vrea sa rapuna el durerea. So let the show begin again...

Asa iti petreci anii navigand intre cele doua extreme si , drept sa spun, castigi doar lupte rastranse , niciodata razboiul . Dar sa privim jumatatea de casa care nu a luat foc in incendiu : acum esti filosof nelicentiat .

Paradoxul ?!

Cu cateva secunde in urma , numaram picaturile de ploaie incercand sa inteleg de cata apa e nevoie sa spalam lumea actuala de pacatele meschine ale vremurilor noastre ... Il las pe Octavin Paler sa evalueze mai bine ca mine...

""Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te
costa
nimic.
Aminteste-ti sa spui "TE IUBESC" partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
ai.
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
ai."

... Te iubesc , copil ciudat , te iubesc chiar daca nu stii sa tii oglinda in mana pentru a-mi reflecta sentimentele ...

Infinitul dureaza o clipa

Ti s-a intamplat vreodata sa-ti doresti CEVA incredibil mult , atat de mult incat sa-i atribui termenii de "totul pt mine"? ...Un ceva pentru care ratiunea ingenuncheaza in fata dorintei , o dorinta deghizata in nebunie care mocneste,erupe si se revarsa clipa de clipa , intr-un joc violent ce te paralizeaza si te revigoreaza neincetat .... o dorinta a carei intensitate arunca un val intunecat peste orice alt obiectiv , monopolizandu-ti gandurile , somnul su nesomnul ... o minciuna cosmetizata intr-un adevar serafic, ireal , care are structura aerului , apei , focului si pamantului deopotriva ...

Astfel , timpul isi numara secundele pe framantarile asidue ale constiintei tale si te erodeaza , rapindu-ti liberatea de a fi. De ce spun asta? Fiindca , in nebunia ta , vei face orice sa rezonezi cu obiectul dorintei tale, chiar si acele lucruri pe care altadata le blamai, jurandu-ti ca n-o sa te inchini lor. ... Asadar , te erodezi.. pana cand ? pana cand tasneste sange si apa , pana cand ti-ai dat si ultima suflare pt acel Ceva ... de acum urmeaza panta descendento-ascendenta .... Cobori dinspre CEVA si te indrepti catre TINE ...

Cum ? Totul era o minciuna sau doar , din greseala , s-au impiedicat pe nas ochelarii roz ori doar imaginatia ta a ridicat la rang de realitate o fantezie atat de perfect cladita? Timpul va gasi o cale de a da ragaz mintii tale sa inteleaga situatia ...

Cat te-am iubit , monstruos de mult...

SI Daca....

Si daca te-as ascunde de freamatul gandurilor mele ?
sa alergi singuratic fara sa le gasesti
Si daca te-as saruta odata pt totdeauna
ca apoi sa fii doar un el oarecare , un prieten si atat?
Si daca m-ai lua de mana si mi-ai sopti :
"Hai sa fugim departe de tot! Te iubesc fiindca asa dicteaza ratiunea si irationalul! "?
Si daca tot ce am trait e un vis si trebuie sa ne trezim
Ce ne-am spune ; cum ne-am privi ?
Ar muri clipa sau as muri doar eu ?
Si daca prieten sau iubit e totuna iar noi ne incapatanam sa separam indivizibilul ?
Si daca am reinventat mitul androginului ,
fiecare pastrandu-si magia si individualitatea
si totusi ridicand impreuna un tot spre perfectiune?

zodia cameleonului

"Draga, da mai repede la ultima pagina sa-mi citesc horoscopul!" De cate ori am auzit replica asta?! Si ma tot intreb prin ce forta supranaturala planetele , care sunt deja prea preocupate sa ia curba cum trebuie pe orbita, pariaza destinele noastre pe jocul lor de table ? Si cand stai sa te gandesti ca sunt peste 6 miliarde de oameni care impart aceleasi 12 destine , parca ti-ai pierdut individualitatea ... Nu numai ca imparti soarta altor peste 500 milioane de oameni , dar mai si joci un joc prost , ale carui reguli se schimba neincetat si nu in sensul pe care-l doresti.




Solutia : sa nu mai citim horoscoape . E drept ca luam painea de la gura unor oameni care sunt cu capul in nori (la propriu) mai tot timpul , incercand , vezi-Doamne, sa ne faca un bine, dar macar asa avem o viziune cat vrem noi de optimista asupra vietii noastre. O alta solutie ar fi sa nu credem , dar trebuie sa recunoastem ca atunci cand vine vorba de negativism , e de ajuns o propozitie bine plasata ca sa ni se intunece clipa , oricat de mult am brava ca nu ne ating respectivele remarci. Se intampla asta poate pt ca vrem sa fim mereu pregatiti de ce este mai rau sau poate pt ca nesiguranta a castigat teren in fata sigurantei de sine... Nu stiu ...





Eu , pana la urma , mi-am inventat propria zodie : CEa a Cameleonului, iar planeta care o guverneaza este ... hmm cred ca NLPul (Neuro-Lingvistic Programming) . Cameleonul poate sa rada oricand , chiar si atunci cand plange pe dinauntru , poate sa vada culori in non-culori, este lent si precaut , ascunzandu-si subtil latura vulcanica . Tot el iubeste profund si nebuneste cateva secunde , apoi te uita fara remuscari. Clipa este creatia lui si in consecinta stie sa se joace cu ea , sa-i acopere privirea sau sa-i indice calea. Cameleonul nu are stapan si nici supusi fiindca are nimic dar detine totul intr-o forma invizibila celor orbiti de "conjunctivita verde" ...




Cameleonul este ceea ce vrea el sa fie ... :D

rasarit tarziu

Hehe , ca de obicei ,las lucrurile neterminate .. sperand oare sa gasesc un strop de viata si mister pe care l-am omis in goana mea zilnica . De aceea , la mine punctul e defapt punct si virgula , e pauza de respiro pe care o dau legaturii , de teama ca plictiseala va voala culorile intense de la inceput . Sau poate ca n-am invatat pana acum sa pierd , sa inchid usa atunci cand trec pragul , sa spun si sa cred ca nu-mi pasa ... De ce? Fiindca atunci cand imi intorc privirea catre ceva/cineva , setez frecventa si descopar terenul fertil pt a sadi vise , sperante , afectiune si incredere ... De asta stiu ca nu vreau sa plec , ca nu vreau sa plece ... Vreau sa STIU ca este acolo , dar sa nu fie , sa lasam viata sau intutia sau ce o fi sa-si aleaga calea si modul de parcurs , avand certitudinea ca dreptele concurente se intalnesc Doar intr-un punct ... deci a fost punct sau punct si virgula ?! ...

sau poate e vorba doar de investitia facuta - nu vrem sa fi irosit atata truda si vise care , avem certitudinea, sunt de mult stinse ... sau poate dorim sa privim inapoi pentru a stii ca am pasit inainte ... sau poate e ca jucaria din copilarie pe care o pastrezi si o privesti cu nostalgie din cand in cand , dar pe care nu indraznesti sa o arunci desi stii ca nu te vei mai juca niciodata cu ea ... De ce renunti la joc ? Fiindca esti altcineva si , cu toate ca un mic copil isi mai cere drepturile exprimandu-se uneori in cele mai nepotrivite situatii , te-ai maturizat iar acum jucariile imbraca alta forma

Pana la urma , nu cred in apusuri , ci doar in rasarituri tarzii