Tocmai mi-am descoperit o noua pasiune : aceea de a citi in tren .
Cum ? Cand ? De ce ?
Imagineaza-ti :
* un drum cu trenul de 3 ore jumatate-4 care se va transforma , indiscutabil , intr-unul de 5 chiar 6-7 ore
* o armata naravasa de oameni de diferite culori (nu , nu sunt rasista) , de diferite arome (e trist ca in secolul 21 inca mai exista persoane care n-au facut cunostinta cu sapunul sau ca relatia lor cu acesta din urma e atat de defectuoasa incat drumurile lor se incruciseaza doar de Sarbatorile Legale) si de diferite rezistente la stresul provocat de CFR-ul vietii
E asa amuzant sa privesti cum chipurile "armatei" se coloreaza gradual in nuantele curcubeului in timp ce arunca replici furibunde gen " Are 50 min intarziere. Asteapta rapidul de la Bucuresti" sau "S-a stricat locomotiva".
Care e secretul meu ? Am avantajul psihologic de a fi trecut de mai mult de 2 ori printr-o astfel de situatie si tocmai de aceea am inteles ca , desi nervii au fost creati sa cada la datorie , CFRul nu intra in aria datoriilor lor. Uneori e mai bine sa te supui sistemului ... poate voi renunta la aceasta relatie tip master-slave (prietenii stiu de ce ;) ) cand voi detine propriul autoturism si-i voi rade sistemului in nas , iar el imi va raspunde cu un ranjet malitios intrebandu-ma cat costa litrul de benzina ... Whatever
Aici intra in peisaj cartea de care am amintit la inceput. In prima faza, nu te poti concentra , schitezi o grimasa incercand sa te deconectezi de la haotica tensiune eliberata de ceilalti , te incearca un instinct criminal de a-l sufoca cu propria jucarie pe copilul din spate fiindca octavele lui le depasesc pe cele ale Mariah-ei Carey si ale lui Traistariu la un loc . Te calmezi totusi , amintindu-ti ca si tu ai fost mic si n-ai stat pe scaun , linistit ca un exponat de muzeu cand calatoareai cu trenul.
Incet , incet , te dezlipesti de ceea ce te inconjoara si pasesti umil in lumea cartii simtind cum inima ta incepe sa bata la unison cu cea a personajului , uitand de propria viata pentru a incepe sa o traiesti pe a lui ... Si totul pare dureros de real...Iti alegi o melodie care sa alunece lin in ritmul actiunii si-ti conectezi castile in noul univers . Deja nimic nu mai conteaza : timpul cu clipele lui nebune, telefonul care suna si pe care nu-l auzi (mi-am redirectionat blestemele si apelurile- la prorpiu si la figurat- catre casuta vocala ) , furia celor din jur.
Ma opresc doar cateva secunde si-mi furisez privirea pe geam, incercand sa plasez actiunea acolo , in peisajul acela arid si mort de la departare dar atat de viu cand e vazut la microscop , peisajul pe care-l stiu pe derost dar care ma surprinde meru cu sclipiri si trairi noi .
Ajungand in final la destinatie , inca prinsa in mrejele povestii , ma indrept cu pasi repezi catre casa unde-mi pot continua epopeea visarii ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu